joi, 11 martie 2010

Emisiunea de duminică













În sfarşit putem comunica din nou cu lumea. Numai în România se poate întâmpla ca o firmă de telefonie să te lase fără servicii patru zile, sa nu ceară scuze, să nu anunţe nimic, să se facă precum ar ploua, iar tu să pierzi relaţii, contracte şi contacte doar pentru că ai avut încredere în respectiva companie. Romtelecom este numele ei, iar deserviciile pe care ni le-au făcut sunt extrem de mari.
Emisiunea de duminică a fost una destinsă, bineînţeles, dedicată în totalitate Zilei Femeii. S-a cântat şi s-a recitat despre şi pentru mame, bunici, surioare, mătuşici şi verişoare. Georgiana a interpretat o melodie în primă audiţie. Despre mamă a fost melodia. Adelina a venit şi ea din inima câmpiei şi a cântat despre cel mai frumoas cuvânt de pe pământ : Mama. Surorile Adriana şi Cătălina au făcut dedicaţii muzicale celor dragi, Carlos şi Albert se obişnuiesc din ce în ce mai mult cu platoul, Andreea Junior a avut ca întotdeauna o evoluţie remarcabilă. Apoi Selena, Alexandra, Anisia, Patricia, Raluca, Răducu şi toţi ceilalţi au fost încântători. Să nu se supere cei pe care nu îi nominalizez acum, dar nu prea am timp. Toţi sunteţi minunaţi!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu